Dieta la birou
De multe ori nu ai timp să mănânci la prânz, din cauza programului prea încărcat. Prin urmare, un sandviş ar fi o bună alegere, cu condiţia să vii cu el de-acasă. Optează pentru unul cu pâine integrală, multe legume şi carne slabă pregătită pe grătar (curcan, peşte). Sunt interzise sosurile cu maioneză! Nu mânca rapid, în faţa calculatorului, cu un ochi la ecran. Ia o pauză de 15 minute şi savurează următoarele combinații:
- 200 g piept de pui la grătar + 200 g salată verde cu ridichi şi ceapă verde
- 200 g salata orientală (cartofi fierți, ton, măsline, ceapă, ardei gras)
- 200 g fasole verde sotată cu 50 g şuncă de pui
- 200 g salată de paste (cu roşii, castraveţi, brânză degresată şi zeamă de lămâie
- 200 g salată de orez cu 30 g şuncă de pui, ardei gras şi rosu.
La câteva ore după prânz, optează pentru o gustare sănătoasă. Nu sări peste ea, pentru că, odată ajunsă acasă, vei da iama în frigider şi vei mânca mai mult decât trebuie. Aşa că poţi alege:
- 30 g seminţe de dovleac crude, migdale sau caise uscate
- 1 baton cereale integrale
- 200 g iaurt
- 1 banană
Comentarii
Trimiteți un comentariu